Despre agnosticism...

Plecand de la comentariul lui Sam Harris, am meditat si eu profund in ultimele zile la propriul agnosticism. Fara sa mai plictisesc „auditoriul” cu introduceri inutile, o sa ma folosesc de analiza excelenta a lui lazypawn si a vizitatorilor sai pentru ca sa incropesc niste concluzii cat de cat coerente ale roadelor meditatiilor mele.

Intrebarea de la care plec este urmatoarea: ce inseamna, din punct de vedere psihologic, faptul ca te identifici ca agnostic? Ce fel de credinte are un agnostic?

In primul rand, lazypawn face distinctia dintre credintele propriu zise („cred ca exista/nu exista dumnezeu”) si credintele referitoare la modul in le putem argumenta pe cele dintai („cred ca exista dovezi ca exista dumnezeu”); primele sunt relevante pentru pozitia ateu/teist, cel din urma pentru pozitia gnostic/agnostic. Sunt perfect de acord ca este important sa facem diferenta!, la concluzii asemanatoare am ajuns si eu, plecand de la niste concepte asemanatoare :) Este vorba,de fapt, despre distinctia care se face in filosofie/psihologie intre cognitii (credintele de ordinul 1) si metacognitii (credintele de ordinul 2, credintele despre credinte).

Am doar cateva completari de facut, completari care ma vor duce, pe alocuri, la o pozitie usor diferita de a lui lazypawn. S-ar putea ca in realitate pozitiile noastre sa nu fie foarte diferite, fac precizarea ca ma voi focaliza in primul rand asupra „agnosticismului trait” ca atare, sau asupra nevoii de autoprezentare ca si agnostic, nu asupra unei definitii obiective a termenului. Dar, sa incerc sa imi pun ideile in ordine Ce fel de credinte sunt implicate in ateismul, teismul sau agnosticismul nostru:

1 .Despre cognitiile de ordinul 1. Credintele de ordinul 1 se refera, pur si simplu, la credintele pe care le avem despre noi sau despre realitatea exterioara. Psihologii fac diferenta intre doua tipuri de credinte:  „reci” – credinte referitoare la lume, formate pe baza observatiilor si a inferentelor („Afara ploua”, „O sa iau nota 10 la examen”, „Dumnezeu exista”, „Daca esti pacatos, mergi in iad”) sau  „calde” , evaluative- se refera la o perspectiva subiectiva asupra realitatii reflectate de credintele „reci” („E frumos cand ploua”, „Este minunat ca voi lua 10”, „Dumnezeu este o fiinta perfecta si trebuie sa ne inchinam lui”, „Este ingrozitor sa mergi in iad”). Psihologii mai considera ca emotiile pe care le traim sunt rezultatul direct al credintelor evaluative, motiv pentru care, de altfel, ele se si numesc "calde".

Pentru discutia de fata sunt relevante, in primul rand, credintele „reci” referitoare la existenta lui Dumnezeu (nici celelalte nu trebuie, insa, ignorate!)- mai exact credinta „Dumnezeu exista” si credinta „Dumnezeu nu exista”. Desi, din punct de vedere logic ele sunt contradictorii, nu la fel se intampla si din punct de vedere psihologic. De fapt, este o situatie destul de comuna aceea in care in mintea unei persoane se afla alternativ sau chiar simultan, doua sau mai multe credinte incompatibile din punct de vedere logic. Asta se intampla, printre altele, pentru ca nivelul de activare al diferitor credinte in mintea noastra depinde destul de putin de controlul nostru constient- este in primul rand rezultatul unor procese de invatare care s-au desfasurat automat. Or, cum noi am trecut prin experiente de invatare contradictorii, este firesc sa avem in minte credinte contradictorii. Cum ne descurcam cu aceste contradictii? Greu!.:) o sa revin si cu exemple din experienta personala altadata...

Astfel, desi din punct de vedere logic la intrebarea „exista Dumnezeu?”, pot fi oferite doar doua raspunsuri- "da" sau "nu", nu la fel se intampla si atunci cand pui intrebarea „Credeti ca exista Dumnezeu?”. Aici raspunsul e un pic mai complicat si pot fi intalnite mai multe situatii:

a. Credinta „exista Dumnezeu” este activata in cea mai mare parte a timpului in mintea ta, in vreme ce credinta „nu exista Dumnezeu” nu este activata niciodata, cel putin nu constient. Aceasta este, cel mai adesea, (nu intotdeauna, depinde de credintele de ordinul 2!!) o situatie de echilibru psihologic (in sensul ca nu provoaca anxietate)- de regula este identificata ca stare de credinta.

b. Credinta „nu exista Dumnezeu” este activata in cea mai mare parte a timpului in mintea ta, in vreme ce credinta „exista Dumnezeu” nu este activata deloc. Si aceasta este o stare de echilibru. Cel mai probabil, daca te afli in aceasta postura, te vei identifica ca ateu.

c. Nici credinta „exista Dumnezeu”, nici cea „nu exista Dumnezeu” nu sunt prea activate in mintea ta, adica, nu te prea preocupa existenta sau nonexistenta lui Dumnezeu. Si aici este vorba, de obicei, despre ateism

d. Credinta „exista Dumnezeu” este activata in cea mai mare parte a timpului, iar credinta „nu exista Dumnezeu” este si ea activata in anumite contexte. Aceasta este situatia luptei cu ispita indoielii.:) Uneori te identifici ca fiind teist, dar, in realitate in mintea ta credintele sunt contradictorii. Din punct de vedere psihologic, cel mai adesea este traita ca o stare de conflict, de disonanta, de anxietate – tindem sa evitam situatiile in care avem in minte idei contradictorii! Implicarea credintelor de ordinul 2 (la care revin imediat) este foarte importanta, atat in generarea anxietatii, cat si in controlul ei.

e. Credinta „ nu exista Dumnezeu” este activata in cea mai mare parte a timpului, dar uneori, in anumite contexte specifice, se activeaza si credinta „exista Dumnezeu”. Situatia aceasta este destul de comuna in randul celor care au fost crescuti intr-un mediu religios, sau au avut credinte religioase foarte puternice. In cea mai mare parte a timpului ei NU cred ca exista dumnezeu, dar pot avea „flash-uri religioase”- atunci cand vechile credinte, aflate in stare de subactivare, apar automat in minte si faciliteaza sau blocheaza anumite comportamente.

Un exemplu foarte ilustrativ pentru aceasta pozitie a fost oferit de catre Zergu intr-unul din articolele sale; vorbeste acolo despre o situatie in care nu putea distruge o iconita... :) Se mai poate intampla, de exemplu, sa fii ateu tot timpul anului si sa devii brusc religios de sarbatori. Si asta fara ipocrizie! Mintea noastra nu e atat de controlabila pe cat ne-am dori. Pur si simplu, situatia prezenta, care seamana izbitor cu cea din trecut, in care ai experientiat anumite emotii (brad impodobit, cadouri, colinde, etc) iti activeaza automat vechiul sentiment religios. Aici s-ar putea sa apara mai intai credintele „calde” - legate de emotiile declansate automat de context si apoi cele „reci” (emotia de iubire, caldura→ amintirea emotiei de iubire pentru Dumnezeu atunci cand sarbatoreai Craciunul si credeai→ credinte „ calde” referitoare la Dumnezeu („Dumnezeu e bun, ne iubeste..”)→ credinte „reci” referitoare la Dumnezeu („Dumnezeu exista”).

Bun, si asta este o stare de contradictie. Eu cred ca situatia asta este una destul de comuna si ca cel care se afla aici se poate identifica in mai multe feluri (in functie si de credintele de ordinul 2): teist (pentru ca se identifica in primul rand cu credintele religioase pe care le are din cand in cand), ateu (pentru ca se identifica mai ales cu absenta credintei in dumnezeu- care de altfel e starea lui normala, cea pe care o experientiaza cel mai frecvent) sau....agnostic (pentru ca interpreteaza contradictia din mintea lui ca pe un „nu stiu”).

Asadar, aici, acest tip de „nu stiu” al agnosticului nu ar insemna „cred ca nu exista Dumnezeu, dar nu am argumente, deci e mai rational sa spun ca nu stiu” (cum defineste lazypawn in primul rand agnosticismul ateu) ci inseamna mai degraba ceva in genul „Tot timpul anului cred ca nu exista Dumnezeu, dar de Craciun cred ca exista, asadar e mai cinstit sa spun ca nu stiu”. „Nu stiu” cat de raspandit este acest tip de agnosticism; eu cred ca e destul de des intalnit, mai ales in randul celor care simt nevoia sa se identifice ca  o categorie diferita fata de atei, dar...ramane deocamdata o ipoteza.

2. Credintele de ordinul 2 (metacredintele) sunt, de fapt, cele mai importante pentru modul in care se identifica persoana- ca ateu, agnostic sau teist. Si ele, la fel ca credintele de ordinul 1, pot fi „reci” – de exemplu: „Cred (observ, sunt constient de) faptul ca, de Craciun, apare in mintea mea credinta ca Dumnezeu exista” , „Observ ca in mintea mea apar indoieli cu privire la existenta lui Dumnezeu” sau pot fi „calde” , evaluative– de exemplu „Trebuie sa ii fiu recunoscator lui Dumnezeu pentru faptul ca mi-a dat credinta”, „Este un pacat ingrozitor sa te indoiesti de existenta lui Dumnezeu, el te va pedepsi daca faci asta”. Credintele calde provoaca emotii, uneori destul de puternice, ceea ce te motiveaza se te implici in tot soiul de rationalizari. Revin cu exemple.

Exista mai multe tipuri de metacognitii relevante aici. O sa discut doar cateva dintre ele:

a. Constientizarea credintelor de ordinul 1- se refera la masura in care esti capabil sa observi ca ai o anumita credinta.

Exemplu:

Te afli in situatia 1e- de cele mai multe ori ai in minte credinta „nu exista Dumnezeu”, uneori iti trece prin minte si credinta „exista”. Este foarte posibil, insa, daca nu esti prea aplicat spre instrospectie, sa ignori situatiile in care apare aceasta din urma si emotiile religioase pe care ti le produce. In acest caz, cel mai probabil ca o sa te identifici ca ateu. Dar, cu cat vei fi mai capabil sa constientizezi credintele contradictorii care iti apar, cu atat vor creste sansele sa optezi pentru pozitia de agnostic.

b. Credintele „calde” referitoare la credintele religioase – se refera la evaluarile pe care le faci cu privire la religie si la credintele religioase. Este vorba de modul in care te raportezi la cunoastere in general si la credintele religioase, in particular, in functie de un anumit sistem de valori. In aceasta categorie intra si asa numita „faith in faith”- credinta in credinta. Asta ar putea reprezenta o motivatie importanta pentru a te pozitiona ca agnostic, chiar daca nu esti un agnostic „adevarat” .

Exemplul 1: Esti in situatia 1b- cel mai des ai in minte credinta „nu exista dumnezeu” si (aproape) niciodata credinta „exista dumnezeu”- tehnic, esti ateu. Totusi, daca in acelasi timp crezi ceva de genul „Credinta in Dumnezeu are foarte multe beneficii” sau „Nu trebuie sa ii ranim pe oameni atacandu-le credinta”, atunci este posibil sa simti nevoia sa „dai inapoi” si sa te prezinti ca agnostic. Este vorba mai mult despre o modalitate de prezentare sociala decat despre un agnosticism propriu zis, un fel de „declaratie de pace” („Eu nu cred in Dumnezeu, dar stai linistit nu o sa iti atac credinta pentru ca stiu ca nu imi pot dovedi pozitia- de fapt, pentru ca nu vreau sa ne certam!”)

Exemplul 2: Te afli in situatia 1e; ai fost candva foarte religios, si, din cand in cand mai ai emotii religioase (generate, bineinteles de credintele de rigoare). Le observi, le traiesti si ti se par bune! :) Pot aparea niste metacredinte „calde” de genul „Este minunat sa crezi in Dumnezeu si sa te simti iubit de catre el”, „Este pacat/regretabil faptul ca nu mai pot sa cred in Dumnezeu”, „Este bine sa traiesti din cand in cand astfel de emotii”, „Nu este nimic rau in faptul ca iti permiti sa retraiesti, din cand in cand astfel de emotii”, „Pierderea credintei in Dumnezeu este o pierdere semnificativa”. Aici nu mai este vorba neaparat despre o „credinta in credinta” (nu crezi ca e necesar sau util ca alti oameni sa creada), cat mai ales despre o „nostalgie a credintei” (o nostalgie fata de anumite emotii traite candva) care te face sa te complaci tu realmente in gandurile teiste si emotiile pe care le procura (de exemplu, citesti carti cu continut religios, vizionezi filme, participi la sarbatorile religioase, etc). Asa cum am discutat mai sus, cred ca in acest caz esti si mai motivat sa te pozitionezi ca agnostic, fiind insa vorba despre un alt tip de „agnosticism” decat cel de la exemplul 1.

c. Credintele „reci” cu privire la gradul de intemeire a credintelor de ordinul 1. Aici intra in primul rand teoriile legate de cunoastere la care aderi. Este vorba despre cele la care se refera lazypawn in articolul lui si nu insist prea mult asupra lor, pentru ca in linii mari sunt de acord cu rolul pe care li-l atribuie in formarea unei pozitii agnostice.La diferentele dintre agnosticismul temporar si cel permanent o sa revin intr-un post viitor, pentru ca mi se pare o discutie mai lunga.

Exemplu: te afli in situatia 1b- tehnic ateu, dar crezi ca nu ai suficiente date pentru ca sa stii sigur ca nu exista Dumnezeu- insemna ca esti ceea ce lazypawn numeste un ateu agnostic.

d. Credintele „calde” cu privire la intemeierea credintelor de ordinul 1. Aici intra mai ales valorile tale legate de cunoastere. Daca la punctul a (la credintele reci) era vorba despre masura in care „credintele noastre sunt in acest moment intemeiate” sau despre masura in care „credintele noastre despre Dumnezeu POT FI intemeiate”, metacredintele „calde” sunt credinte cu privire la masura in care „credintele noastre TREBUIE/SAU NU intemeiate (empiric)”. Sa vedem cum isi pot ele pune amprenta:

Exemplu: Presupunem ca esti in situatia 1d – a luptei cu indoilelile. In cea mai mare parte a timpului, crezi ca „exista Dumnezeu”, dar exista si momente in care se activeaza credinta „nu exista” sau „s-ar putea sa nu existe”. Aceasta este din start o situatie care iti poate provoca conflicte psihologice puternice, dar modul in care le gestionezi depinde foarte mult de metacredinte. Exista foarte multe variante in care se poate manifesta acest conflict si o sa ofer doar un exemplu:

Credinte de ordinul 1: „Cred ca exista Dumnezeu” (activat in cea mai mare parte a timpului), „cred ca nu exista Dumnezeu” (activat in anumite contexte specifice- de exemplu, dupa ce porti o discutie cu un ateu, sau citesti un material despre evolutie)

Constientizarea credintelor de ordinul 1: „Sunt constient ca in cea mai mare parte a timpului cred in Dumnezeu si ca uneori am indoieli cu privire la lucrul acesta”

Metacredinte „calde” cu privire la credintele de ordinul 1: „Nu trebuie sa te indoiesti de existenta lui Dumnezeu”, „E un pacat/o prostie sa crezi ca omul se trage din maimuta”, „Indoielile vin de la diavol”

Este foarte posibil ca aceasta situatie sa genereze un conflict interior puternic, o stare de anxietate. Dar, totul depinde de ceea ce se petrece mai departe....

Metacredinte „reci” cu privire la intemeirea credintelor:

-varianta A: "Unde e veriga lipsa?" :)  Daca vei considera ca nu exista dovezi impotriva existentei lui Dumnezeu, atunci conflictul e aproape rezolvat. Dar daca....

-varianta B-  „Oamenii de stiinta au intr-adevar date in favoarea evolutiei...”,  conflictul interior se accentueaza (sunt contrazise cele mai pregnante credinte de ordinul 1 ). Dar, mai exista o salvare:

Metacredinte „calde” cu privire la intemeirea credintelor: „NU AM NEVOIE de date empirice care sa dovedeasca existenta lui Dumnezeu...”, „Trebuie sa cred in ciuda faptului ca nu am dovezi, si sa ma rog din toate puterile pentru ca sa nu imi pierd credinta.”

Acesta ar fi un exemplu de teist agnostic, pentru ca nu e prea sigur de fundamentele credintei lui? Sau de teist gnostic, pentru ca "stie" ca revelatia este adevarata, desi nu mai "crede" in ea? Sau de ateu agnostic, care nu stie  inca ca este ateu? :)

.........

Concluzia mea ar fi aceea ca pozitionarea in categoria de ateu, teist sau agnostic se face in functie de mai multe tipuri de credinte (nu le-am trecut in revista pe toate!), ceea ce face ca aceste categorii sa fie foarte eterogene si sa se intersecteze. Dintre toate, probabil categoria de „agnostic” are gradul cel mai ridicat de diversitate... Iar contradictiile (psiho)logice reprezinta regula si nu exceptia atunci cand vine vorba de mintea umana! Ceea ce complica lucrurile si mai mult. Doua persoane care au, la nivelul 1, acelasi tip de credinte pot ajunge, in final, in categorii opuse, in functie de modul in care se raporteaza la propria minte...