vineri, 8 octombrie 2010

Daca sufletul exista, totul e permis...

O discutie interesanta despre legea morala si religie a fost gazduita, de curand, pe blogul colegilor care nu cred ca exist. Apreciez mult eforturile lui Claudiu de a clarifica diferentele dintre diferitele tipuri de reglementari normative, dar si mai mult argumentele impecabile ale oponetilor sai. Dialogul, care merita urmarit in intregime, mi-a activat si mie niste intrebari mai vechi…

Un lucru mi-a ramas neinteles: Ce importanta mai are moralitatea, daca exista suflet si Dumnezeu? Daca sufletul exista sau daca Dumnezeu face posibila viata vesnica, ce greutate mai are porunca "sa nu ucizi"? Nimic nu este ireparabil, daca cel pe care l-ai ucis merge pe lumea cealalta, sau este "inviat". Daca vecinul tau este nemuritor, atunci este mai grav sa ii iei locul de parcare decat sa il omori, pentru ca ii produci mai multa suferinta in primul caz. Ce greutate mai are legea morala intr-o lume in care totul este reparabil? In care nu exista consecinte reale ale comportamentului? In care, de fapt, nu poti face, cu adevarat, Raul?

Ce relevanta are moralitatea pentru o fiinta invulnerabila, asa cum este Dumnezeu? De ce s-ar gandi vreodata cineva atotputernic la Bine si la Rau? Nu au nicio legatura cu el. Nimic nu il poate atinge, nimic nu il poate rani, nimic nu il poate ucide. Unul dintre cele mai absurde concepte din cate exista este acela de “manie divina”. Furia este o emotie ce apartine prin excelenta unei creaturi vulnerabile, unei fiinte capabile de suferinta si de moarte. La masa dezbaterilor despre Bine si Rau, Dumnezeu ar trebui sa fie ultimul invitat. Paradoxal, dar s-ar putea sa fie singurele concepte pe care mintea atotstiutoare a celui vesnic, si creatorul fiintelor cu suflet, sa nu le poata intelege. Pentru ca nu poate muri; sau pentru ca poate invia; sau, pur si simplu, pentru ca isi poate repara greselile.

Morala este importanta tocmai pentru ca este relativa si pentru ca Dumnezeu nu exista. Pentru ca nu exista absolut, actiunea morala iti cere un angajament complet si permanent. Nu ai dreptul sa incetezi sa sa fii atent, sa simti, sa gandesti! Ai datoria sa intelegi legile naturale ale lumii in care traiesti, ai datoria sa iesi din tine si sa il cunosti pe celalalt, ai datoria sa fii prezent cu toata fiinta in realitate. Nu ai dreptul sa te odihnesti cu tamplele la picioarele autoritatii, pentru ca tu esti cel care trebuie sa faca Judecata de Dinainte de act. Iar pentru ca Dumnezeu nu exista, consecintele faptelor tale sunt eterne. Nimeni nu iti poate repara greselile, nimeni nu te poate ierta, nicio pedeapsa nu poate restaura dreptatea. Esti o fiinta care sufera si moare, intr-o lume de fiinte care sufera si mor, iar ceea ce faci este vesnic facut. Povestea cu iadul este doar o poveste frumoasa, este o amagire sa crezi ca suferinta te poate elibera de vina.

Acesta este pariul (post)umanismului: Daca iti pasa de Bine si de Rau, atunci ghideaza-te, in primul rand, dupa consecintele pe care le au actiunile tale asupra fiintelor vulnerabile. Nici daca exista, nici daca nu exista zei, nu pierzi nimic din punct de vedere moral, pentru ca pe zei nu ii poti rani, ingnorandu-i. Daca pui, insa, respectarea legilor “absolute” inaintea intereselor unor fiinte capabile de moarte, atunci risti sa faci Raul, pentru ca suferinta si moartea celor vulnerabili ar putea fi ireparabile. 


33 de comentarii:

  1. Si sa nu uitam ca furia este legata/reglata de sistemul endocrin (sau un sistem echivalent). Deci Dzeu ar trebui sa aiba un sistem hormonal, ceva caracteristic fiintelor cu corp biologic, nu unei entitati imateriale si ”deasupra” timpului si spatiului. ”Furia” este un concept antropomorfic. Nu isi are locul alaturi de un zeu biblic (asa cum este descris).

    RăspundețiȘtergere
  2. Foarte corect! La fel ca si iubirea, de altfel, si toate celelalte, care i se mai atribuie...:)O fiinta lipsita de trup, atotstiutoare si atotputernica ar fi incapabila de oricare dintre emotiile noastre.

    RăspundețiȘtergere
  3. Hai sa zicem ca daca azvarli cu un citat din Biblie, explici ce nu poti cu cuvintele tale, sau pentru ca nu poate fi explicat logic (apropos, bine ai revenit, ma ingrijoram de atata lipsa:).

    Din cate stiu eu (mi-i cam lene sa caut versetele exacte acu), d-zeu a dat 10 porunci pe pietrele alea, Moise a cobort si le-a spart (astea sunt cele 10 porunci clasice de care vorbea Claudiu), si s-a mai dus o data pe munte, si a venti cu alte 10 porunci, din care tin minte una ciudata, cu fiertul iedului in laptele mamei sale (?!).

    Acum care is de fapt cele 10 porunci? Primele, care nu mai exista in bucati de piatra, sau al doilea rand, care is cel putin bizare.

    Ma rog, nu sunt chiar super curioasa sa aflu, adica mai pot sa dorm din cauza asta, ca oricum sau credem ca avem suflet si sincer, moralitatea nu are rost, sau nu avem nici o dovada ca asa ceva exista, si atunci why bother cu pietre, porunci, iezi si muierile vecinilor...:). Sau credem ca avem suflet si totusi printr-o alambicatura logica bagam si 'liberul arbitru', de unde rezulta in concluzie iadul si raiul unde va sta sufletul asta etc etc

    RăspundețiȘtergere
  4. Ce-mi place, "Judecata de Dinainte" :)

    RăspundețiȘtergere
  5. Bine te-am regasit! :) Uitasem de cele 10 porunci pierdute...
    Daca eliminam primele trei porunci, legate strict de venerarea lui Dumnezeu, celelalte mi se pare in regula, la nivel de principiu. Singura problema e legata de valoarea lor de legi "absolute"...Asa cum au argumentat si colegii in dialogul pe care l/am citat, de fapt, in practica, nici Dumnezeu (sau Isus)nu le-au prea respectat astfel...:)

    RăspundețiȘtergere
  6. Biblia este o carte cu caracter universal.
    În tezaurul Sfintei Scripturi există - în domeniul mântuirii - două sisteme logico-structurale fundamentale, care îşi găsesc corespondenţa în două legi specifice: Legea divin-juridică şi Legea divin-ritualică.
    1. Legea divin-juridică este o lege cu caracter primar şi de durată eternă pentru coordonarea juridică a ordinii libere umane (Rom.7,7-13). Un sistem logico-structural “iniţial”de tip binomic (moral şi penal) prezentat la modul propriu
    2. Legea divin-ritualică este o lege cu caracter secundar şi de durată limitată pentru refacerea ordinii libere umane în cadrul Planului de Mântuire (Gal. 3, 19-25). Un sistem logico-structural “adăugat” de tip binomic (moral şi penal) prezentat la modul figurat
    Structura binomică a acestor două legi - normativul moral şi normativul penal - oferă cadrul necesar pentru studierea actului mântuirii sub formă ştiinţifică. Adică în conformitate cu natura lucrurilor.
    Libertatea umană - un permanent joc spiritual asemenea unui ac de busolă - are la dispoziţia sa specifică doi poli fundamentali de orientare: polul afectiv al iubirii şi polul raţional al dreptăţii.

    1. Polul afectiv al iubirii constituie baza sentimentală sau pasională a conservării proprii prin conjugarea (din plăcere sau din instinct) dintre libertatea proprie şi libertatea unor anumite persoane. O modalitate de atracţie emoţională guvernată de o lege natural-specifică şi capabilă să realizeze doar altruismul afectiv. Un altruism care este deosebit şi care este în stare să exercite în mod deplin doar ordinea liberă particulară, nu şi ordinea liberă universală
    2. Polul raţional al dreptăţii constituie baza culturală sau educaţională a conservării comunitare prin conjugarea (din necesitate sau din principiu) dintre libertatea proprie şi libertatea tuturor. O modalitate de atracţie morală guvernată de o lege divin-juridică şi capabilă să realizeze altruismul raţional. Singurul altruism care este în stare să constituie un mod de exercitare deplină şi constantă atât a ordinii libere particulare, cât şi a ordinii libere universale
    Dumnezeu posedă atât sentimentul iubirii absolute, cât şi principiul dreptăţii absolute. Cu toate acestea numai principiul dreptăţii absolute - datorită faptului că este bazat pe o lege juridică - poate să reprezinte instrumentul specific de lucru pentru coordonarea ordinii libere universale.(Cornelius Greising" Dreptatea biblica - O dubla dreptate)

    RăspundețiȘtergere
  7. "La început Dumnezeu a făcut partea cea mai simplă şi cea mai uşoară - omul. Iar omului i-a lăsat să facă partea cea mai grea şi cea mai anevoioasă - omenirea.
    Omul şi omenirea sunt două noţiuni total distincte care evoluează pe orbite existenţiale diferite, şi care, în acelaşi timp, trebuie să se întrepătrundă până la confundare. O întrepătrundere între o expresie concretă (omul) şi o expresie abstractă (omenirea), având ca singură verigă de conexiune - aproapele.

    Marea operaţie ontologică de formare a omenirii nu este deloc uşoară. Calea biblică de realizare deplină a acestei gigantice construcţii spirituale se adresează individului uman şi are la bază bine cunoscutul şi mult discutatul fenomen de cunoaştere. O cunoaştere care provine din vastul tezaur informaţional-uman. Un incomensurabil univers de idei pe care Biblia, Natura şi Istoria îl proiectează continuu înaintea ochilor tuturor.

    Numai în măsura în care se poate institui în mintea omului, în mod clar şi judicios, categoria de aproapele, este posibil să se instituie în aceeaşi măsură în mintea acestuia şi importanta categorie de omenire. Fiindcă aproapele - în calitate de unicul reprezentant concret al lumii umane în relaţia comunitară a sinelui - reprezintă singura poartă posibilă de comunicare dintre om şi omenire. Un fapt pentru care aproapele trebuie să fie privit întotdeauna de către fiecare persoană pe o treaptă superioară sieşi. O cerinţă estenţială şi universală - cu caracter strict reciproc - determinată de faptul că semenul include în sine, în mod universal, atât valoarea sa proprie, cât şi valoarea lumii umane care se află în spatele lui.

    Ordinea liberă a lumii umane - mediată de aproapele - are ca numitor comun principiul dreptăţii. Într-un cuvânt, conjugarea dintre “eul” afectiv sau natural al iubirii de sine şi “eul” raţional sau cultural al respectului principial faţă de altul (Anexa 3 şi 4).

    Oricât ar părea de complicat sistemul ecuaţional al ordinii libere, esenţa acestuia se reduce, în ultima instanţă, la o laborioasă angajare a fiinţei umane în vastul şi sârguinciosul proces de dezvoltare a unor strălucite deprinderi de fatură comunitară.

    A “face” sau a nu “face” nimic în domeniul dreptăţii umane, mai ales în cadrul mântuirii, reprezintă una dintre cele mai mari dileme de veacuri ale creştinismului universal. O mare şi tulburătoare ambiguitate a omenirii religioase căreia răsunătorul glas scripturistic îi răspune în mod direct şi categoric:

    Ţi s-a arătat, omule, ce este bine şi ce altceva cere Domnul de la tine, decât să faci dreptate (s.a), să iubeşti mila şi să umbli smerit cu Dumnezeul Tău ? - Mica 6, 8.

    Trebuie precizat de la început faptul că dreptatea este singurul principiu de coordonare specifică a ordinii libere universale. Un principiu călăuzitor care este exercitat prin intermediul Sistemului de Drept divin şi care are ca forţă legislativă imaparţialul şi permanentul instrument al Legii divin-juridice "
    Cornelius Greising " Dreptatea Biblica - O dubla dreptate"

    RăspundețiȘtergere
  8. "Principiul dreptăţii - principiul interferenţei juste dintre libertatea proprie şi libertatea tuturor - constituie singura modalitate de antrenare a fiinţei înzestrate cu personalitate în ansamblul ordinii libere.
    Garanţia şi forţa de exercitare a principiului dreptăţii în cadrul ordinii libere o constituie fără excepţie sistemul Legii divin-juridice: etalonul comportamental-juridic universal al tuturor finţelor raţionale. Ordinea liberă nu poate fi coordonată decât prin intermediul unui principiu legic. Înlocuirea acestuia cu o “putere” supranaturală, cum pretind unii comentatori biblici, transformă fiinţele libere în roboţi.

    Prin faptul că se adresează fiinţelor libere, Legea divin-juridică este înzestrată cu două sisteme normative: unul de tip moral şi altul de tip penal (Anexa 5). Fiecare dintre ele reglementează dreptatea sa specifică:

    1. Normativul moral relementează dreptatea cu caracter comportamental pe care trebuie s-o manifeste omul în cadrul relaţiilor sale interpersonale.

    2. Normativul penal reglementează dreptatea cu caracter corecţional pe care trebuie s-o aplice Dumnezeu în cadrul acţiunii Sale guvernamentale.
    Raporturile dintre om şi ambele normative de mai sus sunt stabilite juridic în cadrul Sistemului de Drept divin pe baza Judecăţii divine "
    Cornelius Greising "Dreptatea Biblica - O dubla dreptatea"

    RăspundețiȘtergere
  9. "Sfânta Scriptură tratează sub diferite aspecte problema juridică a relaţiilor de dreptate dintre om şi Dumnezeu. O temă vastă şi profundă care este exprimată în mod parabolico-mitologic prin cele două mari şi somptuoase imagistici istorico-profetice: Grădina Eden şi Noul Ierusalim. O subtilă prezentare pe calea vorbirii figurate a unora dintre cele mai adânci mistere universale.

    1. Grădina Eden ilustrează - prin intermediul unei metafore mitologice de tip natural - fatala deschiderea de către omul primordial a drumului de acces spre Pomul cunoştinţei binelui şi răului. O manifestare gravă având ca expresie concretă apariţia păcatului (încălcarea dreptăţii morale). Un fapt de ordin infracţional urmat imediat, pe baza Legământului divin-uman, de pedeapsa morţii. Cu alte cuvinte, de închiderea definitivă a drumului fiinţei umane spre Pomul vieţii (implicarea dreptăţii penale).

    2. Noul Ierusalim ilustrează - prin intermediul unei metafore mitologice de tip arhitectural - triumfătoarea redeschidere a drumului terestru spre Pomul vieţii. O manifestare anevoioasă şi foarte costisitoare atât pentru partea divină, cât şi pentru partea umană. O dificilă reconciliere divin-umană pe baza pocăinţei omeneşti prin lucrarea divin-educaţională a Duhul Sfânt (dreptatea prin fapte) şi pe baza iertării divine prin lucrarea divin-ispăşitoare a Domnului Hristos (dreptatea prin credinţă).

    RăspundețiȘtergere
  10. "Omul este - în lumina Sfintei Scripturi - o măreaţă şi complexă plăsmuire terestră asemenea Creatorului. O strălucită metaforă a Divinităţii.
    Privită ca individualitate, fiinţa umană este un vast edificiu existenţial a cărei structură este compusă din două componente distincte: una concretă (trupul) şi alta abstractă (spiritul).

    Întregul organism uman este un conglomerat de substanţă, informaţie şi energie care este coordonat prin intermediul unui număr colosal de legi naturale.
    Absolut toate legile fizico-chimice - care dirijează procesele somatice sau psihologice ale fiinţei umane - se înfrăţesc într-un demers unic şi constant. Se unesc în fiecare exemplar uman în mod automat pentru realizarea unui principiu unic şi esenţial - principiul sau legea conservării de sine - baza naturală a oricărei existenţe individuale.
    La nivel instinctual sau impulsional, legea conservării de sine se exercită în mod automat. Proiectarea acestei legi individuale la nivelul spiritului uman capătă în mod inerent caracterele unui principiu conştient. Un important aspect care este cunoscut în psihologie sub numele de egocentrism sau de iubire de sine.
    În acest cadru particular, trebuie subliniat faptul că legea conservării de sine nu este efectul inevitabil al căderii omului în păcat şi moarte. Este vorba despre o lege generală a biologiei care face parte din însăşi natura vieţii. Constituie, prin urmare, un principiu creaţional. Singura modalitate de organizare materială cu caracter strict individual. Adică de formare a unei entităţi structurale care să fie în stare să se autoîntreţină şi să se autopropulseze în existenţa sa complexă.
    Legea conservării de sine precizează faptul că scopul esenţial al oricărei structuri vii este existenţa proprie. Spre acest centru sau scop universal converg în mod total absolut toate razele întregii dimensiuni umane, întocmai ca într-un focar de lentilă.
    Din această cauză, legea conservării de sine nu poate fi omologată niciodată cu legea păcatului. Conservarea de sine este un principiu absolut necesar pentru viaţa noastră individuală. Un principiu inevitabil care poate genera păcatul numai atunci când este aplicat în mod nediferenţiat în cadrul vieţii noastre sociale.
    Nu poate exista, aşadar, noţiunea de păcat în cadrul naturii fizice sau de tip automat. Noţiunea de “carne păcătoasă” este o aberaţie. Păcatul nu este o substanţă sau o forţă concretă, ci o noţiune abstractă. Un viciu de relaţie. O criză comportamentală care determină dezordine liberă interpersonală. Nici dezordinea natural sau materială terestră nu este produsul prezenţei dăunătoare a păcatului sub o formă energetică sau substanţială. Cauza respectivă este determinată de retragerea totală a asistenţei divin-fizice din natură (macroclimatul terestru) ca urmare a încălcării de către om a Legământului divin-uman.
    Principiul egoismului - esenţa fiinţei individuale - nu este nici nociv şi nici dăunător în sfera strictă şi exclusivă a sinelui. Efectul său negativ apare în mod caracteristic doar atunci când este aplicat de către om în relaţia lui cu aproapele. Egocentrismul natural nu trebuie nici inhibat, nici refulat, în cadrul relaţiilor omului cu fiinţa sa proprie.
    Creatorul Însuşi îşi ia timp şi instruieşte făptura umană, încă de la început, în compartimentul satisfacerii de sine. Arta sau plăcerea de a exista ca individualitate constituie esenţa legii fundamentale a omului. O lege care reprezintă subiectul primordial în cadrul instrucţiunilor divine adresate minunatei făpturi care posedă cel mai înalt grad de organizare terestră atât de tip material, cât şi de tip spiritual.
    Cornelius Greising 'Dreptatea Biblica- O dubla dreptate"

    RăspundețiȘtergere
  11. Omenirea - conţinând ansamblul fiinţelor umane - reprezintă nivelul organizării terestre comunitare. Un organism social. O structură particulară ale cărei componente sunt oamenii. Nişte factori de ordin conştient care se conduc după principiile ordinii libere.
    Există două sisteme de ordine în Univers. Unul impus, iar altul liber. Fiecare dintre ele posedă un mod diferit de organizare.

    - Ordinea impusă se realizează prin implantarea forţată a fiecăreia dintre părţi în întregul respectiv. Un principiu valabil pentru aşa-zisa lume a obiectelor. O ordine particulară care se aplică şi la organizarea anatomo-fiziologică a individului uman.

    Principiul ordinii impuse este pe deplin biblic. Dumnezeu Însuşi compune trupul omenesc din lut - pe baza energiei Sale divine - prin implantarea forţată a unor părţi anatomice în întregul organism.

    - Ordinea liberă se realizează, în mod invers, prin implantarea benevolă a întregului în conştiinţa părţilor respective. Un principiu valabil exclusiv pentru aşa-zisa lume a subiectelor. O astfel de ordine particulară se află la baza organizării instituţionale a omenirii.

    Principiul în cauză este confirmat, de asemenea, din punct de vedere biblic. Dumnezeu oferă omului (în calitate de parte) posibilitatea să-şi implanteze liber în propria-i minte instituţia socială (în calitate de întreg) la care doreşte să adere liber (familie, biserică, societate).

    Este clar faptul că Divinitatea poate să aducă la existenţă prin actul creaţiunii, în mod impus, numai individualitatea fizic-umană. Nu poate să creeze în mod impus nici spiritul, nici omenirea. Cu alte cuvinte, nu poate să realizeze în mod automat comasarea tuturor individualităţilor umane într-o organizare comunitară, fără încălcarea statutului de personalitate. Din această cauză, alcătuirea omenirii (ordine liberă) este atât o lucrare exclusiv postcreaţională, cât şi o lucrare exclusiv umană. Singura excepţie de la această regulă o reprezintă succesiunea filială (încadrarea automată sau ereditară într-o familie). O apartenenţă necesară doar pentru creşterea şi maturizarea umană.

    Adevărata problemă a omului - fiind vorba despre o fiinţă comunitară - apare, aşadar, abia în faza post-creaţională a acestuia. Un aspect reprezentat de importantul şi complicatul capitol al conduitei morale. O chestiune esenţială şi absolut necesară care nu poate fi de ordin divin-creaţional, ci numai de ordin divin-educaţional.
    Formarea instituţiilor sociale, fiind vorba despre o manifestare liberă, depinde întotdeauna de libertatea umană. În calitate de parte conştientă, fiinţa umană include în propria sa conştinţă ansamblul instituţional-uman respectiv, participând împreună cu toţi ceilalţi factori liberi la închegarea acestui întreg instituţional. O implantare forţată a unei persoane umane într-un anumit sistem instituţional este practicată de societatea umană în două situaţii distincte: în mod abuziv în cadrul sclaviei şi în mod necesar în cadrul sistemului juridic-penal.

    Din punct de vedere fizic, lumea umană reprezintă un întreg format din însumarea unor părţi absolut libere. Prin faptul că factorii componenţi ai omenirii sunt izolaţi fizic, ansamblul uman nu constituie o structură compactă observabilă sau tangibilă senzorial. Omenirea este astfel o structură abstractă. Un întreg imperceptibil. Coeziunea respectivă se află cantonată numai la nivel spiritual prin implantarea liberă a întregului uman în conştiinţa fiecăreia dintre părţile umane.

    Nici un om nu poate percepe vreodată în mod concret sau direct universul uman. Singurul contact direct al fiecărei părţi umane cu întregul uman nu este posibil decât prin intermediul unei alte părţii umane. În primul rând prin intermediul părţilor adiacente.
    Într-un cuvânt, prin intermediul aproapelui.
    Cornelius Greising " Dreptatea Biblica-O dubla dreptate"

    RăspundețiȘtergere
  12. Salutare si respect la toata lumea, e prima mea postare aicea.

    Legat de moralitate am un link cu un clip, uploadat de mine, unde arata foarte frumos faptul ca simtul moralitatii il ai din frageda pruncie, unde nu ai nici o notiune de D-zeu/i, aici si link-u : http://www.youtube.com/watch?v=KGJio07Cw8Y

    respect.

    RăspundețiȘtergere
  13. Tu confunzi, ca si multa alta lume, moralitatea cu preferintele psihologice personale.

    Cand vorbim de ceva moral vorbim de ceva bun sau rau indiferent de context si preferintele fiecaruia. Este vorba de un concept religios pana la urma. Moralitatea relativa e contradictie intre termeni.

    Singurele pozitii rationala e nihilismul, emotivismul sau fictionalismul. Atata timp cat nu poate reiesi o prescriptie din descriere nu vor putea exista norme morale adevarate. Ceea ce inseamna ca orice moralitate este falsa.

    Preferintele personale gen "eu vreau" "imi place" "doresc" "cred ca e bine sa..." sunt descrieri ale propriului comportament sau conditionare ce nu are nici o legatura cu moralitatea care implica "e bine sau rau X indiferent de ce vreau eu".

    Case closed.

    PS Claudiu ala e un imbecil total.

    RăspundețiȘtergere
  14. Imi cer scuze pentru raspunsurile intarziate, am lipsit cateva zile din civilizatie...

    @eminescinescu

    Iti multumesc pentru vizita, sper sa mai treci pe aici :). Foarte interesant filmuletul, auzisem in treacat despre studiile respective, dar nu am am vazut niciodata cum se desfasoara procedura. Si interpretarea mea este la fel...astfel de experimente sugereaza ca morala nu are nicio legatura cu credinta. Ma tem insa ca cei credinciosi ne-au luat-o inainte si au un raspuns pregatit pentru asta: e vorba despre "legea morala pe care dumnezeu a pus-o de la inceput in sufletul omului...". Unele idei nu pot fi ucise de catre realitate...

    @Lex

    Haha! Tu ai un talent (care aproape ca il egaleaza pe a lui lazypawn) de a ma trimite in biblioteca ca sa inteleg ce gandesc...Ceea ce e bine, desigur...:))

    "Cand vorbim de ceva moral vorbim de ceva bun sau rau indiferent de context si preferintele fiecaruia" Daca asa definesti morala, atunci ai dreptate, bineiteles, cu ceea ce sustii in continuare. Am folosit termenul de "morala" pentru a ma referi la acea parte a preferintelor personale asupra careia putem cadea la un consens, toti cei care suntem capabili de subiectivitate.
    Oricum, am recunoscut intotdeauna ca angajamentul meu este in primul rand umanist si apoi "rationalist".Pot accepta, la limita, sa numesti o astfel de pozite "cvasireligioasa"...

    RăspundețiȘtergere
  15. Aoleo, nu vreau sa fiu comparat cu lazypawn. Ma insulti.

    Dar gandeste-te modul in care folosim cuvantul moral in viata. Nu zici 'morala mea m-a condus sa prefer inghetata in loc de ciocolata'. Moral folosesti in cazuri mai rare in viata in legatura cu ceva ce nu tine de ce ne place noua personal.

    Te sfatuiesc sa nu mai iei in serios ce rahat vorbesc idioti gen Claudiu sau alti ciumpalaci.

    RăspundețiȘtergere
  16. Ii ingrozitor Lex asta :) Numa' ce imi zic ca gata, am "rezolvat" o problema, si vine el si da totul peste cap (a se lua pozitivamente).

    Is curioasa cum ar arata "Lumea in viziunea lui Lex", cum ar trebui sa fie si sa se poarte oamenii dupa parerea lui :)

    RăspundețiȘtergere
  17. Lumea mea ideala ar fi una construita dupa propria mea imagine. Una de oameni milostivi si sensibili, putin lenesi si timizi. Cam in sens contrar de lumea actuala.

    RăspundețiȘtergere
  18. Si ce sa faca ei toata ziua? Ce legi sa aiba? Ce fel de modele morale?:) Ce ii motiveaza?

    RăspundețiȘtergere
  19. @onebluebutterfly

    E irelevanta afirmatia : "legea morala pe care dumnezeu a pus-o de la inceput in sufletul omului..." pt ca, atata vreme cat acei bebelasi nu au cunostinte despre acest d-zeu, acest d-zeu e unul nefolositor, degeaba, irelevant de adus intr-un argument, polemica, dialog legat de moralitate dumnezeiasca. Acei copii sunt imaturi intelectual dar totusi fac distinctia dintre bine si rau asa ca religia e la fel de nefolositoare precum zeu-ul care il venereaza, adica ... nu ai nevoie de religie ca sa fi moral. :)

    RăspundețiȘtergere
  20. Nu stiu. Ce-i cu intrebarile astea? Pana la urma nu conteaza viziunea mea, traim in lumea asta :/

    RăspundețiȘtergere
  21. @lex

    Eh, in general nu imi place sa insult oamenii, dar nici umanismu meu nu e asa "umanist" sa nu mai scap si eu cate o injuratura...

    Da, morala nu are legatura cu preferinta pentru inghetata, ci cu acele "preferinte" care au un grad mare de universalitate- de exemplu, preferinta de a trai in loc sa mori, de a fi respectat in loc sa fii umilit, de a simti placere in loc de suferinta. Desigur, e vorba de situatiile in care se intalneste un grad mare de consens, nu de consensul absolut. In plus, morala are intotdeauna legatura cu Celalalt cu capacitatea ta de a intelege ca si celelalt "prefera" anumite lucruri si de a tine cont de asta. De aici o oarecare "obiectivitate", din validarea intersubiectiva.

    Pai, iau in serios ce spune Claudiu, pentru ca pare sa fie un om cu o gandire foaaaaarte diferita de a mea. Tine gandirea (auto)critica treaza.

    Vezi ca au mai incercat si altii sa faca lumea dupa chipu lor...

    @Ioana
    Si eu as vrea sa stiu cum arata lumea in viziunea lui Lex :)

    @eminescinescu

    Eu sunt total de acord cu tine...:) Dar asta e una dintre contradictiile care apar in argumentarea crestina. Prima data se afirma ca e nevoie de credinta ca sa fii moral. Pe urma tu arati ca nu e, ca uite, si ateii sunt morali. Pe urma ti se spune ca aaaaaa, da, sunt atei morali, dar asta pentru ca Dumnezeu a pus morala in inima lor. Pe urma tu zici, asa ca tine, ca atunci ce rost are sa mai crezi. Pe urma ti se spune ca asta e cel mai bun motiv sa crezi, ca dumnezeu a pus morala in inima ta. Pe urma...nu stiu ce mai zici, da poti continua asa la nesfarsit...:D

    RăspundețiȘtergere
  22. @Lex: intreb fiindca vreau si pot :) si is curioasa, de-aia, cum sa nu conteze viziunea ta...

    RăspundețiȘtergere
  23. Eu confund pe Ioana si pe onebluebutterfly, am uitat ca-s doua persoane diferite.

    Butterfly, tu confunzi capacitatile umane actuale ale oamenilor de empatie sau altruism cu moralitatea.

    Am facut un video pe youtube despre toata harababura asta cu moralitatea, pt cine intereseaza.

    http://www.youtube.com/watch?v=NaLyjK48fps

    Ioana, intreaba dar nu am ce sa-ti zic, nu am mesaje pozitive. Dar voi ataca pe oricine care are un mesaj pozitiv pentru lume. Asta imi face placere.

    RăspundețiȘtergere
  24. Na, nu insist, desi nu ti-am cerut nici un mesaj pozitiv, ci pur si simplu doar ce am intrebat mai sus.

    Solilocviul ala puteai sa il faci mai "listener friendly", ca doar nu chiar toti is dusmanii tai si tre' certati si pusi la punct...:)

    RăspundețiȘtergere
  25. pai ne confunzi pentru ca si pe mine ma cheama ioana si am semnat mesaje la inceput cu numele asta...da acum nu mai semnez decat buterfly; acu ma uit la filmulet!

    RăspundețiȘtergere
  26. @onebluebutterfly

    Aceal argument despre moraltiate decare zici care vine din partea crestinilor, acei crestini nu fac altceva decat sa creeze unu circular care prin definite e ilogic :).

    respect.

    RăspundețiȘtergere
  27. @ioana, am incercat sa fiu foarte pacifist in clip.

    RăspundețiȘtergere
  28. @Lex :) ce m-a deranjat putin pe mine personal a fost tonul, parca e a unamiasaptesutedouazesidoua oara ca zici asta si nimeni nu intelege, mai rau, dau dovada de incapatanare ca nu accepta punctul tau de vedere...na, is eu mai sensibila asa de felul meu

    RăspundețiȘtergere
  29. Tonul e interpretarea ta, desi chiar ma frustreaza faptu ca oamenii nu vor sa inteleaga ce repet de mult timp. Dar asa e lumea, nu conteaza ce e adevarat, ci ceea ce e repetat de multe ori.

    RăspundețiȘtergere
  30. @onebluebutterfly
    voiam sa intreb daca acest articol are acelasi autor ca si articolul "Despre scepticism" caci comparandu-le e o diferenta de la cer la pamant intre cei care le-au scris.

    RăspundețiȘtergere
  31. Buna!
    Cred ca te referi la articolul "despre agnosticism". Da, eu le-am scris pe amandoua. Sunt chiar asa de diferite? :)

    RăspundețiȘtergere
  32. Este o eroare foarte tampa pe care o faci intrebandu-te... dar de ce nu il omor p-ala cu locul de parcare, daca tot o sa traiasca vesnic?
    Ca sa poata exista o morala, atunci trebuie sa poti judeca fapta dupa caracterul faptei, nu dupa consecinte.
    Altfel nu ai putea incrimina pe nimeni daca fura fara sa il vada nimeni sau daca face sex cu proprii copii... si nici macar lui Hitler (dimpotriva, ar trebui sa il canonizam), deoarece vedem ca lumea azi este mult mai buna decat a fost inainte de Holocaust - iti dai seama ce dezastruos ar fi fost sa fie 10 milioane de evrei in plus in Europa... nu mai zic vizavi de zecile de milioane de musulmani care au venit ulterior! Dar nici macar nu am fi ajuns sa avem Uniunea Europeana, daca nu avea mai intai loc WW2!
    Ateistii sunt atat de prosti, incat in afara de maimute si extraterestri nu cunosc nimic!
    Si in viziunea cea mai naiva, crestinismul, cu rai si iad, nu poti sa zici ca nu conteaza ca omori pe cineva, de vreme ce o sa ajungi tu in iad din cauza asta!
    Dar si cel mai prost ateist (cred, de fapt, ca nu exista asa ceva... deoarece toti sunt la fel de prosti) poate sa inteleaga ca comiterea unei crime nu este "rau" pentru ca victima moare... ci pentru ca tu devii criminal!

    RăspundețiȘtergere
  33. Daca singurul lucru care te impiedica sa omori este religia crestina,atunci,in numele umanitatii,te rugam sa nu renunti la ea.

    The Stupid, It Burns !!!

    RăspundețiȘtergere